Audit proiecte europene

AUDITARE PROIECTE EUROPENE

Obiectivul unei astfel de misiuni de asigurare este acela de a verifica realitatea, legalitatea și eligibilitatea cheltuielilor declarate de beneficiari. Verificările necesare le efectuăm întotdeauna în conformitate cu legislația în vigoare, regulile aplicabile contractului de finanțare a proiectului auditat și în baza Standardelor Internaționale de Audit sau a Standardelor de Proceduri Convenite.

Societatea noastră are o vastă experiență în verificarea proiectelor implementate de diverși beneficiari atât publici cât și privați FINANȚATE DIN FONDURI EUROPENE atât în Oradea, București, Cluj, Timișoara, Bistrița, Bacău, Tulcea, Negrești Oaș, Băile Herculane, etc.

Această experiență include  expertiza pe care am acumulat-o la  Ministerul Fondurilor Europene - supervizare proiecte europene și o multitudine de misiuni în care am fost implicați împreună cu colaboratorii noștri experți, auditori financiari  în proiecte de mare anvergură, finanțate de diverse instituții ale Uniunii Europene sau de alți donatori internaționali.

Activităţile realizate de Auditor constau, în verificarea financiară a proiectului, în sinteză, în verificarea sumelor solicitate de Beneficiar în Rapoartele financiare  aferente fazei de implementare, sub aspectul:

  • Realităţii - se verifică dacă cheltuielile prevăzute în Rapoartele financiare /raportul financiar au fost plătite;
  • Regularităţii - se verifică dacă cheltuielile prevăzute în Rapoartele financiare /raportul financiar sunt corecte şi au fost solicitate cu respectarea procedurilor aplicabile;
  • Eligibilităţii - se verifică dacă cheltuielile prevăzute în Rapoartele financiare /raportul financiar au fost efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare şi sunt însoţite de documente justificative.
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.